Cel mai fain munte (II)


A doua zi… ceață… Multă ceață, nu vedeai decât la 5 metri în față… Cărarea părea că duce în nori… Mi-am făcut rucsacul, am mâncat apoi am mai stat un pic, doar doar s-o mai risipi ceața. În cele din urmă am plecat, așa pe ceață. Pe parcurs s-a mai luminat, însă doar partea nord-vestică. Cealaltă a rămas în ceață toată ziua. Am mers spre vârful La Om  (Piscul Baciului – 2238m) trecând prin numeroase vârfuri (Țimbalul Mare – 2177m, Țimbalul mic – 2210m, vf. Sbirii – 2220m, vf. Căldării Ocolite – 2202m).

Trebuia să fiu atent la fiecare pas, iar creasta urca și cobora destul de abrupt tot timpul. Coborârile sunt cele mai dificile, iar la unele din ele a trebuit să renunț la bețe. Oricum te folosești și de mâini, și la urcare și la coborâre, pentru că altfel nu se poate.

Îmi dau seama că am avut o doză mare de curaj și de inconștiență plecând aproape nepregătit la drum, din punct de vedere antrenament fizic.

Craiul e foarte spectaculos, dar și foarte greu pentru un neantrenat. La un moment dat chiar intrasem un pic în panică, văzând că până la varful La Om mai erau înca vreo 4-5 vârfuri de urcat și de coborât… iar mie începuseră să-mi tremure genunchii…

În fine, ultimele vârfuri le-am făcut destul de încet, cu perioade de odihnă destul de dese, iar într-un final am ajuns și pe vârful La Om (2238m). După o pauză binemeritată și câteva poze, am coborât puțin până la refugiul Grind 2.

Aici erau deja doi cehi cu care am schimbat câteva vorbe, aflând de ce vin ei în România să facă turism montan: pentru că la ei în țară nu au vârfuri mai înalte de 1600m iar în țările învecinate cu Cehia asemenea excursii sunt foarte scumpe, mai ales în Elveția, unde locul de cort este aproape 20 de euro. Asa că România este destinația preferată al lor iar românii sunt destul de prietenoși și îi ajută în multe situații.

Spre seară a mai venit un grup de 4 turiști din București care au dormit la cort, mai puțin o fată care a preferat refugiul. Cu unul dintre ei m-am mai întâlnit în Făgăraș la Podragu în urmă cu vreo 10-15 ani. Am mai depănat amintiri, am făcut ceva poze cu asfințitul și am adormit. În plan era să continui creasta a doua zi, până în șaua Funduri (1954m), însă lipsa de apă m-a făcut să cobor pe șaua Grindului.

Asta am și făcut, de dimineață după ce am mâncat și mi-am făcut rucsacul. O căpriță neagră se tot învârtea pe lângă refugiu, dis de dimineață, probabil în căutare de hrană. M-am gândit că poate s-a învățat cu turiștii, deoarece nu se prea speria. Era căprița refugiului…

Grupul din București a plecat spre sud-vest spre șaua Funduri. Ei mai aveau rezerve de apă, foarte importante, deoarece în șaua Funduri, chiar și după ce cobori de pe creastă, în pădure, tot nu găsești apă! Abia în locul numit “La Table” unde am ajuns și eu, se găsește apă. Ciobanii cu oile se alimentează tot de la “La Table”, chiar dacă vin dinspre Brusturet sau Funduri.

Așa că am coborât pe șaua Grindului , pe un grohotiș cu diferența de nivel de aproximativ 300m. Se știe că pe munte, coborârile sunt mai dificile și mai greoaie decât urcușurile… Asta și din cauza faptului că toată greutatea corpului se înfige în degetele de la picioare. Iar pe grohotiș e și mai și… Dar l-am trecut cu bine, ajungând în cele din urmă la refugiul Grind 1 (1610m). De aici am coborât prin pădure până la “La Table” unde am băut apă proaspătă.

La coborâre, peisajul a fost “umbrit” de nesăbuința oamenilor din zonă care taie păduri fără nicio noimă. Nu știu cum se face, că într-un Parc Național, ce ar avea ca scop tocmai protejarea biodiversității, să se autorizeze tăiatul pădurilor. Oricum natura nu iartă, iar acei nevrednici vor plăti cu vârf și îndesat! Sunt sigur de asta!

După un sfert de oră prin pădure poteca ajunge la capătul unui drum forestier. Iar de aici o ține preț de câțiva kilometri până în Zărnești, prin Cheile Prăpăstiile Zărneștilor pe curba de nivel de 700-800m, paralel cu Valea Vlădușca , chei deosebit de spectaculoase, pline de trasee de “cocoț”. Până în cheile Zărneștilor, se poate merge, preț de un km, ca variantă de traseu, pentru a tăia ocolul drumului forestier, pe Cheile Pisicii, care au fost săpate de însăși pârâul Vlădușca. Eu nu am ales această variantă, deoarece gradul de oboseală era ridicat. Am preferat drumul forestier.

Atât alpiniștii începători cât și cei avansații, se pot antrena în cheile Zărneștilor foarte bine, locurile fiind amenajate cu mare grija de cei cu experiență și de salvamontiști. În chei, dealtfel, există și un refugiu salvamont pentru suportul cățărătorilor. În plus, denumirile traseelor de “cocoț” au denumiri din cele mai exotice și haioase cu putiință. Fiind sâmbătă (30 iunie 2012) aproape toți pereții erau plini. Un spectacol deosebit ce merită văzut.

Așa se încheie (cu bășicile de rigoare la degetele mari de la picioare) o tură excelentă în cel mai spectaculos munte de la noi – Craiul. De-aia iubim Craiul, pentru că impune respect, o anumită conduită și atitudine, dar și oferă înzecit, poate înmiit, o frumusețe de neegalat, măreție, naturalețe, splendoare, liniște și pace.

Partea I aici.

GD Star Rating
loading...
Eddie

Eddie

Pasionat de munte, fotografie și călătorii! Și nu numai... Descoperă pe site... Navigare plăcută!
Eddie

Latest posts by Eddie (see all)


About Eddie

Pasionat de munte, fotografie și călătorii! Și nu numai... Descoperă pe site... Navigare plăcută!

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of