Parâng, frumosul singuratic (II)

  • 8
    Shares

De dimineață ne-am pregătit rucsacii, am mâncat, ne-am băut cafeaua liniștiți și am luat-o îndărăt pe traseul de creastă dar în direcția vest. Drumul de întoarcere, deja era cunoscut, mai fusesem pe el cu o zi înainte 😛 deci, nu ne-a creat probleme, iar peisajul era bineînțeles, altul, din perspectiva opusă. Am încercat chiar variante noi de poteci, ocolind unele vârfuri pe cărările nemarcate ale ciobanilor. Și a fost bine deoarece am găsit afine, iar peisajul ne-a încântat, făcându-ne să-l imortalizăm destul de des.

Am mers noi agale până spre după amiază când am ajuns pe creastă în dreptul lacului Mândra. De data asta ne-am hotărât să rămânem pe creastă (ca să mai schimbăm puțin decorul…) urmând să coborâm unul dintre noi să ia apă de la izvorul de lângă lac. A coborât Bogdan, că e mai sprinten, iar eu am rămas să întind corturile.

Între timp apare un grup de turiști format din doi bărbați și doi copii. S-au oprit să-și tragă sufletul și să schimbe două vorbe cu noi. În câteva minute apare și Bogdan de la apă și uite așa ne-am conversat câteva zeci de minute. Ei coborau la lac pentru înnoptare iar a doua zi mergeau acasa în Petrila, pentru că unul dintre ei trebuia să ajungă la serviciu. Chiar mă gândeam că dacă s-ar lăsa la vale pe firul apei (Jieț) ar ajunge mult mai repede acasă 🙂 cu o barcă de rafting, desigur.

După amiaza și seara au trecut liniștite, cu apus de soare spectaculos, cu lumina portocalie și cu o noapte senina plină de stele. Am stat de vorbă până târziu în noapte apoi am mers la culcare. Înainte de somn, ne-am dus și noi ca oamenii să ne facem nevoile pe marginea prăpastiei dinspre lac și… ce să vezi, amicii noștri din Petrila, ne-au văzut de jos lumina lanternelor și ce-or fi zis, hai să le facem o vizită. Nu vă spun, că apar băieții, într-un sfert de oră, cu două sticle una de palincă și una de afinată să ne cinstim. Și ce să facem, să zicem nu? Am scos și noi țuica noastră și am povestit până după 4 dimineața, când, pe unul dintre băieți îl luase deja frigul, că era în tricou. L-am sfătuit să meargă totuși la culcare… Ceea ce am făcut și noi.

În dimineața următoare soarele era deja sus pe cer când ne-am trezit, destul de chiauni, dar fără dureri de cap, ceea ce înseamnă că licorile au fost de calitate. Pănă să strângem, să mâncăm și să ne bem cafeaua, apar și amicii din Petrila, care au făcut un mic popas la corturile noastre. Ne-am sfătuit asupra rutei pe care s-o ia ca să ajungă mai repede spre casă apoi au plecat voioși pe urcușul Parângului Mare. Evident, ruta era prin Stațiunea Petroșani, deci pe drumul nostru de întoarcere, dar pentru că se grăbeau au luat-o înainte. Dragilor din Petrila, dacă vedeți acest articol dați un semn la comentarii ca să putem da de voi să vă trimitem și ceva poze, că uitarăm să vă dăm o “carte de vizită”!

Spre prânz am trecut și noi de Parângul Mare. Am mers prin căldură și arșiță, trecând și de vârful Cârja și am ales ca ultima noapte în Parâng s-o petrecem tot pe creastă, așa că am găsit un loc liniștit între refugiul Cârja și coborârea spre lacul Mija. Dar ce să vezi, spre seară se adună norii de ploaie. Norocul nostru a fost că ploaia a început târziu în noapte, că deh, după atâta caniculă trebuia să-i mai și toarne…

A plouat toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi. În aceste condiții, noaptea a trecut cum necum, dar de dimineață trebuia să așteptăm câte o pauză între două ploi, care nu dura mai mult de vreo 5-10 minute, pentru diferitele probleme fiziologice. În alte pauze de ploaie trebuia să strângem cortul și să facem și rucsacul, ca să evitam să se ude lucrurile, dar apoi ne-am gândit că oricum plecăm iar în următoarea noapte vom dormi în paturile de acasă, așa că la un moment dat nu mai conta că plouă.

Aventură a fost, adrenalină la fel și ne-am simțit foarte bine, fiind pe munte. Când am ajuns la telescaun, uzi leoarcă, deși am avut pelerinele de ploaie pe noi, am oprit la o cabană să mâncam și noi ceva, că de aproape o săptămână am mâncat doar conserve și supe la plic. Ne cam săturasem de ele.

Așa am ajuns la cabana Ghiocelul la mama Livia care a fost foarte amabilă și ne-a servit prompt, oferind din partea casei țuica și câteva mizilicuri. În sfârșit înglobam “real food”… la care ne era gândul de vreo 2 zile încoace. Ne-am simțit atât de bine la mama Livia încât ne-am promis nouă înșine că vom reveni ori de câte ori vom ajunge în zonă. Și uite așa se încheie a doua noastră aventură în “frumosul singuratic” Parâng.

Partea I, aici.

GD Star Rating
loading...
Eddie

Eddie

Pasionat de munte, fotografie și călătorii! Și nu numai... Descoperă pe site... Navigare plăcută!
Eddie

Latest posts by Eddie (see all)


  • 8
    Shares

About Eddie

Pasionat de munte, fotografie și călătorii! Și nu numai... Descoperă pe site... Navigare plăcută!

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of